Uzabilitate Samsung Galaxy Watch4

Fiind un smartwatch cu dimensiuni relativ mici, Galaxy Watch 4 indiferent de versiune, se va simți confortabil și ușor. Cureaua din silicon, deși plăcută la atingere, nefiind aerisită va crea în timp iritații ale pielii, astfel că recomandăm schimbarea ei cu o curea din silicon cu găuri sau o curea din piele. O curea metalică va da un aspect premium noului smartwatch Galaxy Watch4 (mai ales pentru Galaxy Watch 4 Classic).

O singură apăsare a butonului de sus duce revenirea la Home, în timp ce o apăsare îndelungată activează Bixby sau Power Menu.

O singură apăsare a butonului de jos duce la revenirea la ultima aplicație, în timp ce apăsarea îndelungată activează Samsung Pay.

Ambele butoane au electrozi încorporați care lucrează în tandem cu senzorul BioActiv  atunci când efectuați o testare EKG sau măsurare a tensiunii arteriale.

Inelul virtual rotativ este ușor de folosit, recunoaște imediat atingerea tactilă și în timp ce parcurgi lista de opțiuni ceasul emite o vibrație discretă și solidă în același timp.

Inelul fizic rotativ aduce avantajul că poți folosi cu ușurință orice deget, chiar și palma pentru a naviga prin meniu.

Hardware – Senzori si Ecran Samsung Galaxy Watch 4

Samsung Galaxy Watch 4 este dotat cu noul procesor Exynos W920. Fiind special creat pentru smartwatch, noul procesor cu arhitectură de 5nm reprezintă un salt important de performanță față de vechiul Exynos 9110 cu a lui arhitectură pe 10nm.

Noul SoC aduce o îmbunătățire de 20% a puterii de procesare și o performanță GPU imbunatatia cu un factor de 10. Fluența aplicațiilor grafice este vizibil îmbunătățită pe nouă smartwatch, mai ales atunci când comparăm cu vechea generație.

În ciuda acestui upgrade, noul procesor este tot dual-core iar frecvența a fost doar ușor îmbunătățită, de la 1.15GHz la 1.18GHz.

Noua gamă Galaxy Watch4 vine cu 50% mai mult RAM în timp ce capacitatea de stocare a fost dublată, astfel toate modelele din serie au 1.5GB memorie RAM și 16GB capacitate de stocare.

O altă îmbunătățire notabilă este reprezentată de rezoluția ecranului, versiunile mai mici (40mm și 42mm) vin cu o rezoluție de 396x396px, în timp ce versiunile mari (44mm și 46mm) prezintă rezoluția 450x450px, un pas important față de rezoluția 360x360px prezentă pe seria Galaxy Watch3.

Ecranul este ușor vizibil afară și nu îți va “zgâria” retina când este privit pe întuneric.

Referitor la senzorul BioActiv, dezvoltat special pentru această seri, dezvoltatorii Samsung au încorporat electrozi în partea inferioară a ceasului și în cele două butoane, astfel că atunci când efectuezi o măsurătoare, ceasul transmite impulsuri electrice slabe prin degete și încheietura. Practic ceasul măsoară cantitatea de apă prin impedanță. Apa prezintă o impedanță mică la electricitate, iar senzorii de pe Galaxy Watch4 măsoară exact acest lucru.

În cele 15 secunde cât durează o măsurătoare, senzorii fac 2400 de măsurători, datele rezultate sunt introduse într-un algoritm care estimează compoziția corporală, incluzând cantitatea de grăsime, masă musculară, cantitatea de apă din organism și metabolismul bazal. Toți acești indicatori dau BMI (body mass index) ale cărui componente  vor evolua în timp în funcție de activitatea susținută și dietă.

Samsung susține că măsurătorile BMI făcute de Galaxy Watch4 sunt 98% precise atunci când sunt comparate cu aparate profesionale (scaner DEXE/DXA). Cu mențiunea că măsurătorile depind foarte mult de nivelul de hidratare, astfel că pentru măsurători consecvente este recomandat să fiți hidratați.

Același senzor efectuează măsurători EKG, măsurători ale tensiunii arteriale și ale saturației de oxigen SPO2.

Componenta haptica a ceasului generează o vibrație ce induce ideea de calitate, cu toate acestea în viitor se poate îmbunătăți conexiunea dintre software și vibrații (toate vibrațiile sunt la fel, indiferent de notificarea primită).

Unboxing Samsung Galaxy Watch 4

Galaxy Watch 4 vine într-o cutie simplă ce conține un dock de încărcare wireless și ceasul propriu-zis.

Design și construcție

Samsung Galaxy Watch 4 este disponibil în două variante de design:

–          Samsung Galaxy Watch4 – cu o carcasa din aluminiu și un bezel rotativ virtual, asemănându-se destul de mult cu Galaxy Watch Active 2, o diferența majoră fiind aceea că la noul Galaxy Watch4 ecranul este aplatizat, lipsind curbură specifică ecranului Galaxy Watch Active 2.

Despre carcasa din aluminiu, Samsung spune că este cu 10% mai rezistentă decât cea folosită la generația precedentă.

–          Samsung Galaxy Watch 4 Classic – cu o carcasă fabricată din oțel inoxidabil, sugerează ideea ce smartwatch premium. Materialul este anodizat atât pentru varianta neagră cât și pentru cea argintie a ceasului, iar bezelul rotativ, deși nu întotdeauna cel mai practic instrument, dă cu siguranță un plus de calitate percepută.

Ambele variante au încorporate două butoane fizice, cel superior este subliniat cu roșu, probabil pentru indicarea funcționalității sporite. Cele două butoane se simt plăcut la atingere iar așezarea lor este intuitivă.

O altă noutate o reprezintă curelele pentru Galaxy Watch 4. Față de generația precedentă, în 2021 designerii Samsung au decis să doteze toate modelele Galaxy Watch 4 cu brățări cu lățimea de 20mm, astfel indiferent că veți achiziționa un Galaxy Watch 4/Watch 4 Classic de 40mm, 42mm, 44mm, 46mm acestea vor veni cu brățări cu lățimea de 20mm. Gășiți în catalogul nostru o gamă foarte variată de curele smartwatch pentru modelul dumneavoastră de Galaxy Watch 4.

O parte mai puțîn plăcută a designeului Galaxy Watch 4 o reprezintă aspectul de bulb ușor pronunțat. Practic în baza ceasului au trebuit înghesuiți atât noul senzor BioActiv cu dublu rol de EKG și tensiune arterială cât și modulul pentru încărcarea QI.

Samsung Galaxy Watch 4 este certificat IP68, rezistent la submersia în apă până la 50m, permițând astfel orice fel de activitate în ploaie sau innotul.

Review Samsung Galaxy Watch4

Samsung a decis să facă o uriașă schimbare de direcție în ceea ce privește sistemul de operare al seriei Galaxy Watch4 lansate la sfârșitul lui august 2021 (27 august).

Fiind deja unul dintre cei mai mari rivali ai Apple watchOS, Tizen OS devenise deja un marcaj important în universul ceasurilor inteligente. Însă în ultimii ani vânzările Samsung wearables au pierdut din avânt, clasându-se în mod constant pe poziția a treia, după Apple și Xiaomi. Astfel strategii de la Samsung au decis să facă o schimbare majoră în ceea ce privește sistemul de operare, iar adaptarea la Google Wear OS a fost în esență alegerea logică, oferind dispozitivelor Samsung acces la o gamă mult mai variată de aplicații și în același timp beneficiind de suportul Google pentru personalizarea interfeței UI.

Toți acești factori au pus Samsung într-o postură privilegiată, aceea de a avea acces aproape exclusiv la capacitățile și aplicațiile Wear OS, de a avea o interfață UI proprie, în timp ce aplicațiile exclusive Samsung  – Bixby, Samsung Pay, Samsung Health – continuă să beneficieze de o conectivitate sporită cu telefoanele Samsung. Astfel strategii de la Samsung s-au asigurat că pentru un deținător de telefon Samsung  alegerea logică în materie de alegerea unui smartwatch rămâne în continuare Samsung Galaxy Watch.

Însă Wear OS nu este singurul atu al seriei Galaxy Watch 4. Nou dezvoltat, senzorul BioActiv măsoară compoziția corporală, fiind capabil să efectueze electrocardiograme și măsurători ale tensiunii arteriale. În plus monitorizarea somnului a fost îmbunătățită.

Wear OS deschide mai multe oportunități care nu erau posibile dacă se păstra Tizen, accesul la aplicațiile native Google precum Google Maps, Mesageria Google, Youtube Music sau Google Pay sunt doar câteva dintre avantajele care vin odată cu noul sistem de operare.

Seria Galaxy Watch din acest an vine cu un procesor Exynos W920, care asigura performanță și eficientă îmbunătățite. Arhitectura pe 5nm a procesorului înlocuiește vechiul Exynos 9110 cu a lui arhitectură pe 10nm.

Din punct de vedere al aspectului, Samsung a decis să împace atât fanii cât și criticii inelului/bezel rotativ, lăsând la alegerea clienților să-și aleagă varianta dorită. Astfel Galaxy Watch 4 vine în patru variante:

Samsung Galaxy Watch 4  40mm (fără bazel)

Samsung Galaxy Watch 4  44mm (fără bazel)

Samsung Galaxy Watch 4 Classic 42mm (cu bazel)

Samsung Galaxy Watch 4 Classic 46mm (cu bazel)

Pentru toate cele patru modele există posibilitatea de a se alege între varianta cu Bluetooth sau LTE (eSIM).